Zona turistică a municipiului Fălticeni

La final de an, se materializează încă un proiect destinat dezvoltării Municipiului Fălticeni, potrivit anunțului publicat astăzi pe pagina de Facebook a municipalității.

În şedinţa Guvernului României din 28 decembrie 2022, a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni  turistice de interes local. Între cele 35 de noi staţiuni turistice de interes local se regăseşte şi „Zona turistică a municipiului Fălticeni”.

Fălticeniul, un punct de reper pentru cultura şi ştiinţa naţională, devine zonă turistică de interes local.

Documentaţia pentru atestarea zonei turistice a municipiului Fălticeni, întocmită şi promovată de angajaţii administraţiei locale, a fost verificată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului în ceea ce priveşte ȋndeplinirea criteriilor legale, fiind efectuate inclusiv vizite în teren.

Zona turistică Fălticeni include Baza de Agrement „Nada Florilor”, Iazul Şomuz, Galeria Oamenilor de Seamă, Centrul Local de Informare Turistică, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, Muzeul Fălticenilor „Vasile Ciurea” şi Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”.

Atestarea zonei turistice a municipiului Fălticeni ca stațiune de interes local poate avea, în timp, un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism, generând un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii locuitorilor zonei.

sursa site: Falticeni Online. Ştiri din Fălticeni!